Teorba, flautul traversier, viola da gamba, orga şi clavecinul vor răsuna din nou la Timișoara, într-un nou Festival de Muzică Veche. În chiar primul concert al ediţiei 2013, melomanii vor asculta muzică din saloanele Angliei, Germaniei şi Austriei din secolele XVI-XVII.
Nereguli grave descoperite de Ministerul Agriculturii in Timis: case si hoteluri in loc de irigatii!
Nereguli grave descoperite în judetul Timiş în urma unui control dispus de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, cu privire la amenajările de îmbunătăţiri funciare, mai exact la sistemul de irigaţii. Corpul de control al ministrului a găsit diverse construcţii, hoteluri, restaurante şi locuinţe, pe o parte din suprafeţele pentru irigaţii şi desecare.
Economia judeţului Timiş continuă să crească. Evoluţia în luna iunie a acestui an faţă de luna similară de anul trecut este de nu mai puţin de 10%. În plus, şi comerţul exterior e pe plus, exporturile fiind mai mari decât importurile.
Mirel Magop a plecat din Cârțișoara, satul natal al „dacului coborât de pe columnă", într-o călătorie de 1.800 de kilometri. Pentru a le reaminti românilor că a existat un Badea Cârțan, tâmplarul din Vatra Dornei străbate distanța până în capitala Italiei pe jos, în opinci și cu desaga în spinare, iar noaptea doarme acoperit cu un cojoc din lână.
Mărturisirile în bronz ale sculptoriţei Linda Saskia Menczel le oferă celor care trec în aceste zile pragul Galeriei Helios prilejul să (re)descopere opera unuia dintre cei mai fascinanţi artişti ai Timişoarei de astăzi. "Fericirile" înşiruite pe simeze captează, cu reflexe aurii şi reflecţii biblice, captează privirile trecătorilor prin Piaţa Victoriei, ispitindu-i cu o generoasă expoziţie.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri. Audierile și votul în plen vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. UPDATE. Premierul desemnat a depus sâmbătă programul de guvernare și lista miniștrilor propuși
3
Eveniment
Doi tineri, de 19 și 20 de ani, au murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Petroșani din județul Hunedoara, după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe drum și s-a izbit de un stâlp de electricitate. Ambele victime erau din Petrila.