Tinerii social-democraţi din Timiş se vor întâlni în acest weekend, la Buziaş, unde va avea loc Şcoala de Vară pentru Regiunea V-Vest „Generaţia UE 2020". La întâlnire este aşteptat şi ministrul Fondurilor Europene, Orlando Teodorovici.
Ochi roșii, mâncărimi, nas înfundat, dificultăți în respirație – acestea sunt simptomele de care se plâng o mulțime de timișoreni în această perioadă. Vorbim despre alergiile provocate de ambrozie, sau iarba pârloagelor, după cum mai este cunoscută această plantă a cărei răspândire pare să fie din ce în ce mai extinsă la Timișoara. Autoritățile locale spun că au luat măsuri, că s-au făcut ierbicidări în mai multe zone din oraș în ultima perioadă, dar mulți oameni reclamă în continuare că nu pot ieși din case pentru că au de suferit din cauza acestei buruieni.
Situaţie tragi-comică la Primăria Timişoara, care a ajuns să conteste în instanţă o decizie a primarului Gheorghe Ciuhandu luată în urmă cu aproape zece ani, legată de retrocedarea unui imobil din zona Iosefin.
La Timişoara se pregăteşte cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului PLAI. Ediţia 2013 o are ca imagine pe Doina, fata care reprezintă prezenţa radăcinilor tradiţionale în contemporaneitate, pe care timişorenii o pot admira într-un graffiti gigant realizat pe o clădire istorică din centrul oraşului.
O echipă de specialiști se pregătește pentru o intervenție de lungă durată, al cărei scop final nu este salvarea vieții pacientului, ci a altor persoane aflate pe listele de transplant. Operația de prelevare de organe are loc la Spitalul Județean Timișoara, donator fiind un tânăr de numai 23 de ani.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri. Audierile și votul în plen vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. UPDATE. Premierul desemnat a depus sâmbătă programul de guvernare și lista miniștrilor propuși
3
Eveniment
Doi tineri, de 19 și 20 de ani, au murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Petroșani din județul Hunedoara, după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe drum și s-a izbit de un stâlp de electricitate. Ambele victime erau din Petrila.