Măsura obligativităţii introducerii anvelopelor de iarnă nu e bine digerată de şoferi. Chiar dacă intenţia ar fi una bună, proiectul lansat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se dovedeşte a fi prost făcut, în grabă şi cu multe lacune.
Conducerea Direcţiei Regionale de Poştă Timişoara a decis ca în oficiile poştale din Timiş şi din celelalte judeţe care aparţin de regională să se audă, până la sfârşitul lunii, cântecele din vremea Cenaclului Flacăra, ca omagiu adus poetului Adrian Păunescu.
O explozie puternică a zdruncinat bine, marţi, zidurile caselor din apropierea poligonului de la Chişoda. Mine antitanc sau antipersonal, dar şi obuze de câteva kilograme, au fost aruncate în aer de specialiştii pirotehnicieni de la ISU Banat.
Doi cetăţeni sârbi au fost răniţi într-un accident produs marţi pe ruta Timişoara – Moraviţa, la intersecţia cu drumul care duce la Pădureni. Din primele informaţii, sârbii, care se deplasau cu un autoturism Yugo, au intrat pe contrasens şi au lovit un Volkswagen Passat care venea regulamentar din sensul opus.
Incendiu, marţi, într-o clădire istorică din Piaţa Unirii din Timişoara, un imobil reabilitat recent. Locuinţa unei bătrâne era cât pe ce să fie distrusă de flăcări din cauza unei lumânări.
Ştiri din Timiș
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic.
1
Ştiri din Timiș
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.
Mapamond
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.
Ştiri din Timiș
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei.
4
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.
Ştiri din Timiș
STPT modifică temporar traseul autobuzului M3, din cauza lucrărilor de pe Calea Timișoarei. Deviația intră în vigoare marți, 18 august, și va fi menținută până pe 23 noiembrie, afectând circulația prin Giroc.