Selecţionerul Răzvan Lucescu a anunţat componenţa echipei naţionale de fotbal cu care va aborda turneul pe care îl va efectua în Cipru. Pe lista selecţionaţilor au fost incluşi şi patru componenţi ai clubului Politehnica Timişoara. La Naţională au fost convocaţi portarul Costel Pantilimon, fundaşul Laszlo Sepsi, mijlocaşul Dan Alexa, căpitanul celor de la Poli, respectiv unul dintre golgheterii formaţiei alb-violete, Ianis Zicu.
Social-democraţii din Timiş vor încerca să modifice bugetul pe anul 2011 al Consiliului Judeţean Timiş, astfel încât primăriile din judeţ care au primit bani de la Guvern la finele anului trecut să primească acum mai puţini bani, iar cele care nu au beneficiat de generozitate din partea guvernanţilor să obţină fonduri mai mari.
Timişoara va fi ultimul popas pe harta expoziţiei itinerante „De la primele scrieri la multimedia - O scurtă istorie a comunicării şi mai mult...”, o premieră tehnologică absolută ce permite vizionarea celor mai importante colecţii muzeale din Transilvania şi Banat prin intermediul... telefonului mobil.