Un concert care va avea loc miercuri, 23 martie, va deschide seria de evenimente destinate strângerii de fonduri pentru renovarea sălii de spectacole de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara. Sala de concerte a instituţiei a fost parţial distrusă de un incendiu la începutul acestei luni.
Municipiul Timisoara va participa si în acest an, alaturi de alte 5.000 de orase de pe tot mapamondul, la evenimentul „Earth Hour”, menit sa atraga atentia asupra efectelor încalzirii globale. Astfel, sâmbata, 26 martie, între orele 20.30 si 21.30, timisorenii sunt invitati sa stinga lumina pentru a reduce consumul de energie electrica.
A fost 21 martie, Ziua Internaţională a Poeziei, iar Fundaţia „Orient Latin” din Timişoara a sărbătorit-o pentru a VI-a oară cu decernări de premii, prezentări de carte, recitări, momente muzicale şi nu numai. Evenimentul s-a petrecut în Sala Festivă a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.
Alarmaţi de rezultatele sub aşteptări obţinute de alb-violeţi, membrii Comitetului Director al clubului BC Timişoara au discutat luni primele măsurile care se impun în urma unui sezon complet ratat. Demiterea antrenorului Dragan Petricevic a fost punctul cel mai încins al şedinţei!
Politehnica Timişoara a susţinut la sfârşitul săptămânii trecute ultima partidă oficială înaintea unei mini-vacanţe de două săptămâni. După victoria cu Brăneştiul, bănăţenii au mai multă linişte să se antreneze pentru următoarea confruntare importantă, cea cu Steaua. De la şedinţele de pregătire vor lipsi cel puţin cinci jucători, convocaţi la naţionale.