BC Timba Timişoara şi-a programat zilele acestea o serie de meciuri amicale. Adversarul ales pentru primele două întâlniri, Gaz Metan Mediaş, pare să fi fost prea puternic pentru stadiul de pregătire actual al echipei timişorene. Ardelenii au câştigat în ambele zile.
Dacă sunteţi interesați să vă cumpăraţi o bicicletă, o trotinetă sau o pereche de role ori aveţi astfel de produse de vânzare sunteţi aşteptaţi la târgul de biciclete organizat de Primăria Timişoara, în perioada 21-22 septembrie, în Piaţa Unirii. Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie, are loc în cadrul Săptămânii Mobilităţii.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Kiriac – Calea Şagului din Timişoara vor rămâne marţi fără apă caldă la robinete, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, din cauza unor lucrări care trebuie efectuate la reţeaua termică primară, anunţă reprezentanţii companiei Colterm.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 19-25 august.
Pentru efectuarea unor lucrări infrastructura feroviară, între staţiile Cliciova şi Coşteiu Mare circulaţia mai multor trenuri va fi afectată. Călătorilor li se recomandă să se informeze din timp asupra trenurilor cu care vor circula.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere una dintre cele mai importante fațete ale orașului printr-un nou tur din seria „Descoperă-ți orașul!”, dedicat de această dată fostelor zone industriale din cartierul Iosefin.
Utile
Miercuri, 12 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
În data de 12 August au loc Luna Nouă și Eclipsa totală de Soare în semnul Leului, care ne aduc o invitație la trezire, la asumarea propriei identități și la curajul de a ne exprima fără teamă.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți vizita mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Clinica de Hematologie a Spitalului Municipal Timișoara se mută din „Clinicile Noi” în clădirea de pe strada Daliei nr. 17. Secția va ocupa două etaje și va avea 59 de paturi pentru spitalizare continuă și de zi.
România
Comisia Europeană anunță că nu există, în acest moment, riscuri pe termen scurt pentru aprovizionarea cu energie electrică, însă situația va rămâne tensionată și în săptămâna următoare. România se numără printre țările monitorizate atent.
Ştiri din Timiș
STPT profită de perioada în care tramvaiele nu circulă pe bulevardul Revoluției din 1989 și intervine la linia din zona Prefecturii. Șinele s-au lăsat, iar muncitorii verifică dacă problema este cauzată de rețelele de utilități.
3
Ştiri din Timiș
O eclipsă parțială de Soare și Perseidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori, vor putea fi observate în aceeași seară, pe 12 august, din apropierea localității Lucareț. Universitatea de Vest din Timișoara organizează o sesiune de observații astronomice, în cadrul căreia participanții vor putea urmări eclipsa, iar mai târziu, după lăsarea întunericului, Perseidele.