Asociația de Tineret CooL.T împreună cu Teatrul Maghiar Csiky Gergely anunță o premieră absolută la Timișoara: spectacolul ”Tartuffe”, teatru-dans într-un act pe muzica lui Richard Oschanitzky, după piesa omonimă a lui Moliere.
Canonicon: acesta este titlul expoziției itinerante de fotografie religioasă a regizorului Dan Mihalcea, pe care timișorenii o vor putea vedea, vreme de două săptămâni, în Muzeul Catedralei Mitropolitane.
Cititorii www.tion.ro au trimis o nouă serie de poze cu bizoni surprinși în trafic, în timp ce încălcau regulile de circulație. Majoritatea bizonilor aleg să-și parcheze mașinile pe locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap și pe trecerile pentru pietoni.
Muzeul de Artă Timișoara devine accesibil pentru orbi! Marți, în Palatul Baroc a intrat în funcțiune covorul tactil și au fost instalate audioghidurile dedicate nevăzătorilor. În curând vor fi realizate reproduceri în relief după tablouri și cataloage în Braille.
În cadrul Galei Premiilor Studentul Anului, desfăşurată la sfârșitul lunii trecute, la Bucureşti, o tânără de la Universitatea de Vest Timişoara a fost desemnată Studentul anului la Drept. Un juriu a decis care a fost cel mai bun eseu care a abordat tema „Modificări legislative menite a îmbunătăţi situaţia socio-economică a României”.
Eveniment
Un grav accident feroviar s-a produs luni dimineață, 13 aprilie, în comuna Peciu Nou, unde un autoturism a fost lovit de un tren de călători. Intervenția echipajelor de urgență a fost una complexă, însă, din păcate, șoferul implicat nu a mai putut fi salvat.
Mapamond
Președintele Donald Trump l-a criticat dur pe Papa Leon, numindu-l „slab” și „groaznic pe politică externă”, după ce acesta a condamnat războiul SUA împotriva Iranului și retorica americană. Conflictul a escaladat prin declarații publice și postări controversate, inclusiv o imagine distribuită de Trump în care apare în chip de Iisus. Papa a criticat și politicile SUA privind migranții.
Mapamond
Partidul TISZA, condus de Péter Magyar, a obținut o victorie clară în alegerile din Ungaria, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán. Cu o majoritate largă în Parlament, Magyar promite reforme anticorupție, relansarea economiei și o relație mai echilibrată cu Uniunea Europeană.
România
Opoziția din Ungaria, condusă de Péter Magyar, a câștigat alegerile parlamentare cu o majoritate de două treimi, într-un scrutin cu prezență record. Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe liderul opoziției, subliniind dorința de consolidare a relațiilor româno-ungare și a cooperării în cadrul UE și NATO.
1
Mapamond
Opoziția din Ungaria, condusă de Péter Magyar, a câștigat alegerile parlamentare cu o majoritate de două treimi, într-un scrutin cu prezență record de peste 77,8%. După 16 ani la putere, Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Noul lider promite reforme democratice, luptă anticorupție și o apropiere mai puternică de UE și NATO.
2
Azi în Timișoara
Luni, 13 aprilie, puteți participa la evenimente organizate cu ocazia Târgului de Paște.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 13 - 19 aprilie 2026.