tion.ro Web analytics

Secţia 1 poliţie s-a mutat în casă nouă. Vineri a fost inaugurat noul sediu în care îşi vor desfăşura activitatea poliţiştii de la Secţia 1, situat în căminul Liceului Energetic de pe strada Lorena din Timişoara. Primarul Gheorghe Ciuhandu şi mai-marii Poliţiei Timiş au tăiat panglica de inaugurare.
Locul doi pe ţară. Timişul se poate mândri cu cei mai mulţi angajaţi din România, după Bucureşti. Datele Oficiului Regional de Statistică Timiş arată că în luna februare în judeţul nostru erau angajate 205.416 persoane, pe primul loc situându-se Bucureştiul, la mare distanţă, cu 885.103 angajaţi.
În prima vineri de după Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea face referire la vindecarea miraculoasă a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe faţă cu apa dintr-un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. La Timişoara, zeci de credincioşi au aşteptat răbdători să primească apă sfinţită, la Catedrala Mitropolitană.
Trupa Vama va susţine un concert în clubul Heaven, în cadrul turneului naţional în care vor porni în perioada următoare. Timisoara este prima oprire a băieţilor, pe 16 aprilie.

Eveniment

Accident la Sânmihaiu Român. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.

Eveniment

VIDEO. Accident cu două persoane rănite pe strada Emil Zola din Timișoara
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite. 1

România

Atenționare de călătorie pe un aeroport din Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.

Ştiri din Timiș

Ginkgo Biloba: Ce este, beneficii, contraindicații și cum se utilizează corect! Detalii la Enigma Plant!
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Eveniment

UPDATE. Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici