Membrii celor trei mari confederaţii sindicale din judeţul Timiş au organizat miercuri un marş de protest împotriva noilor prevederi ale Codului Muncii. Peste 1.000 de sindicalişti au mărşăluit mai multe ore prin zona centrală a Timişoarei. Unul dintre protestatari a fost ridicat de jandarmi şi amendat.
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a explicat motivele întâlnirii pe care a avut-o, în urmă cu două săptămâni, cu liderul PSD, Victor Ponta, arătând totodată ca nu există niciun fel de angajament pe care să şi-l fi asumat faţă de Uniunea Social Democrată.
Liderul PRM Timiş, Grigore Trif, cochetează cu ideea unei alianţe cu PSD, în vederea alegerilor locale din 2012, însă doar în condiţii acceptate de ambele formaţiuni politice. Pe de altă parte, el nu s-ar da la o parte nici să îşi anunţe candidatura la funcţia de primar al Timişoarei, însă aşteaptă încă să vadă ultimele schimbări în ceea ce priveşte legea electorală.
Postul Mare a început pentru credincioşii romano-catolici. E o zi specială, numită "Miercurea Cenuşii", zi de penitenţă, când se ţine post şi abstinenţă de la carne, dar mai cu seamă se meditează asupra vremelniciei omului pe acest pământ.
Concertul susţinut marţi seară de Dan Bittman şi colegii săi din trupa Holograf a adunat un public numeros la Timişoara, spectatorii cântând alături de muzicieni marile lor hituri.