După ce a auzit că la Timişoara e aproape gata o clădire ce va adăposti un incubator de afaceri, Marcel Vela, primarul Caransebeşului, a promis un astfel de loc şi la el în oraş.
România
Dominic Fritz susține că alegerile anticipate sunt cea mai legitimă soluție pentru actuala criză politică, dacă partidele nu reușesc să formeze o majoritate solidă. Liderul USR reafirmă că partidul nu va susține niciun guvern din care face parte PSD și respinge și varianta unui premier „independent”.
România
Telecomenzi uitate prin casă, jucării vechi, telefoane mobile pe care nu le mai folosim sau laptopuri abandonate într-un sertar – toate pot ascunde baterii care nu ar trebui să ajungă niciodată în coșul de gunoi menajer. Specialiștii atrag atenția că bateriile uzate, în special cele cu litiu, pot reprezenta un risc de incendiu, în timp ce colectarea și reciclarea lor permit recuperarea unor materii prime importante.
Mapamond
Apple lansează primul său iPhone pliabil, cu un preț de peste 2.000 de dolari. Telefonul, posibil numit iPhone Ultra, ar avea un design tip carte și ecrane de 5,5 și 7,8 inci. Analiștii estimează că Apple ar putea vinde până la 10 milioane de unități în primul an, iar lansarea ar putea impulsiona puternic piața telefoanelor pliabile.
Turism
Scârț Loc Lejer a fost inclus în clasamentul celor mai bune 100 de baruri din Europa în 2026, realizat de European Bar Guide, ocupând locul 22, potrivit Daily Mail. Este cea mai bună clasare obținută de un local din România în acest top.
Mapamond
Luna s-ar fi putut forma în doar câteva ore după impactul dintre Pământ și o protoplanetă de dimensiunea lui Marte, potrivit unor noi simulări computerizate. Studiul, publicat în „The Astrophysical Journal Letters”, analizează modul în care temperatura corpurilor implicate în coliziune ar fi influențat formarea satelitului natural al Pământului, relatează Space.com, citat de Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Moșnița Nouă anunță continuarea acțiunii de dezinsecție terestră prin termonebulizare pe domeniul public, conform programului de intervenție stabilit.
Eveniment
Un bărbat de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi aruncat cu o sticlă de bere în polițiști, în timpul unei manifestări culturale din Remetea-Luncă, în comuna Mănăștiur.
1
Mapamond
Marea Britanie pregătește pentru anul viitor un amplu exercițiu militar în care va mobiliza veterani din „rezerva strategică”, pentru a testa cât de rapid pot fi rechemați și echipați în cazul unei crize. Măsura face parte din pregătirile pentru un posibil conflict cu Rusia până în 2030, pe fondul avertismentelor privind sabotajul și escaladarea tensiunilor.
2