Reîncepe lupta pentru şefia Regiei Autonome de
Transport Timişoara, a cărei activitate a fost
marcată în ultimii ani de numeroase scandaluri.
După contestaţii vehemente şi o serie de
procese, primarul a hotărât că trebuie un
nou concurs pentru postul de director general al RATT.
Ex-directorul Ioan Goia s-ar putea înscrie din nou.
Fostul director al RATT Eugen Stănescu s-a prezentat, marţi, din nou, la Primăria Timişoara, împreună cu executorul judecătoresc, pentru a-l obliga pe primar să pună în aplicare decizia Tribunalului Timiş privind reinstalarea sa la şefia Regiei. Primarul are termen zece zile ca să-l numească!
Fostul director al RATT, Eugen Stănescu, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Primăria Timişoara cu un executor judecătoresc, pentru a-l obliga pe primarul Gheorghe Ciuhandu (care era plecat la Bruxelles) să pună în aplicare o decizie a instanţei privind numirea sa la conducerea Regiei de Transport.
Primăria Timişoara tergiversează în
continuare numirea lui Eugen Stănescu în
funcţia de director al RATT, deşi a fost
obligată de instanţă să-l
reînscăuneze pe fostul director al Regiei.
Stănescu a apelat la un executor judecătoresc.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.