Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a sosit, miercuri, la Timișoara, unde a făcut o vizită pe Stadionul „Dan Păltinișanu”, arenă care, spune acesta, va fi până la urmă demolată și reconstruită, însă doar dacă administrația locală din urbea de pe Bega și administrația județeană din Timiș își vor face treaba pe partea administrativă. 
Se lucrează deja la documentația pentru construcția unui nou stadion la Timișoara, care urmează să fie ridicat pe amplasamentul celui actual. Președintele Consiliului Județean Timiș merge pe ideea dărâmării actualei arene ”Dan Păltinișanu” și construirea unui stadion nou, mai ales că unele locuri de pe actualul stadion sunt inaccesibile din cauza degradării, siguranța spectatorilor fiind pusă în pericol.
ACS Poli Timișoara reia antrenamentele de marți și o face cu un nou tehnician, Valeriu Răchită. Acesta are planuri mari, anunțând că pleacă mare parte din jucători și că va consilia primăria pentru ridicarea unui nou stadion. El vorbește despre existența unei singure echipe locale de Liga 2, desigur clubul unde activează acum. Rămâne de văzut ce va și face concret.
După o mobilizare exemplară a suporterilor echipei de rugby a orașului, care au renovat tribunele terenului de rugby „Gheorghe Rășcanu”, reprezentanții primăriei și-au amintit și ei în sfârșit de stadionul din Ronaț. Cumpără rapid scaune tip scoică, o mașină de marcat terenul, un aspersor și alte mărunțișuri, cu peste 7.000 de euro.
Consilierii județeni au aprobat un proiect prin care se fac modificări în ceea ce privește închirierea Stadionului „Dan Păltinișanu” pentru cei care vor să organizeze evenimente pe arenă – mai precis nu se vor închiria peluza sud și tribuna doi – aflate în stare avansată de degradare. Președintele Consiliului Județean Timiș nu renunță nici la ideea demolării stadionului, care ar putea începe anul viitor.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.