În sfârşit, cei de la clubul ACS Poli Timişoara şi-au dat seama de utilitatea unei echipe a doua. Cum nu toată lumea poate să prindă prima echipă un satelit oferă ocazia de a ţine jucătorii în priză. În plus, formaţia timişoreană arată din nou că dispune de juniori care e păcat să se piardă prin meciuri la turnee de tot felul, iar ulterior să fie „furaţi” de alte echipe.
Ceea ce ACS Poli nu a reuşit în primele două etape pe care le-a jucat speră să obţină în cel de-al doilea meci de pe teren propriu, al treilea din campionat. Sâmbătă, de la ora 16, pe „Dan Păltinişanu”, Timişoara va întâlni Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a patra a Ligii 2. Un meci dificil, cu un adversar care se va apăra cu zece oameni, spune antrenorul Vali Velcea.
O iniţiativă frumoasă a echipei Taifun Racing care a montat în Timişoara, pe Calea Aradului, un panou cu un mesaj de mulţumire pentru comunitate. În lipsa unui circuit unde împătimiţii şi fanii să se poată întâlni, echipa a ales un mod original de a transmite un mesaj către comunitatea locală.
BC Timba a mai adus un jucător american. Pe ultima sută de metri înaintea startului sezonului, nou-promovata a confirmat achiziţia fundaşului Alexander Johnson, un jucător ce vine în Banat direct din NCAA, mai precis de la North Carolina University.
Timişoara aşteaptă de mulţi ani o victorie în faţa Reşiţei la handbal masculin, iar prima şansă din acest sezon de a stopa invincibilitatea cărăşenilor este chiar sâmbătă, atunci când cele două forţe ale Banatului vor sta faţă în faţă în sala Constantin Jude.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea un nou sistem pentru gestionarea pisicilor fără stăpân: căsuțe standardizate pe domeniul public, prin parteneriate cu asociații și ONG-uri. Căsuțele vor fi donate, întreținerea revine asociațiilor, iar nerespectarea regulilor se sancționează.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 23 de sancțiuni într-o singură lună, după ce au descoperit persoane și firme care au abandonat sau au incendiat deșeuri pe domeniul public. Cea mai mare amendă se ridică la 60.000 de lei.
1
Ştiri din Timiș
Proiect european de peste 12,9 milioane de euro: ABA Banat demarează intervenții verzi pe râul Timiș
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a făcut un pas decisiv în implementarea proiectului european Land4Climate, după finalizarea procedurii de achiziție pentru serviciile de proiectare necesare aplicării soluțiilor bazate pe natură pe terenurile private ale partenerilor români.
Ştiri din Timiș
La doar 37 de ani, Bogdan Ivana duce cea mai grea bătălie a vieții sale: lupta cu o tumoră cerebrală de gradul IV. În spatele ușilor de spital, o familie tânără încearcă să rămână în picioare, în timp ce boala avansează, iar costurile tratamentului îi apasă tot mai greu.
Utile
Vineri, 13 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Lansare de album, atelier de lumânări, concerte, proiecții de film sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 13 februarie.
Ştiri din Timiș
Un nou proiect cultural de anvergură prinde contur în județul Timiș. Muzeul Satului Bănățean Timișoara a încheiat un parteneriat cu Primăria Orașului Deta pentru amenajarea și dezvoltarea Muzeului Orașului Deta, un demers menit să valorifice patrimoniul local și să consolideze rețeaua muzeală din Banat.
1