BC Timişoara sparge gheaţa în sportul timişorean şi este primul club, exceptând fotbalul, care introduce abonamente la meciurile de pe teren propriu din sezonul acest. Abonamentele pentru fanii „leilor” vor intra deja în vigoare peste câteva zile, la turneul Cupa Timişoara programat vineri şi sâmbătă în sala Constantin Jude.
RCM mvt Universitatea Timişoara – Farul Constanţa este semifinala din 30 septembrie ce se va desfăşura pe arena Gheorghe Răşcanu din Ronaţ. Meciurile ultimei etape din play-off au stabilit şi ultimele nescunoscte în ceea ce priveşte penultimul act.
Surpriză de proporții în fotbalul feminin, CFR Timișoara a administrat prima înfrângere din istorie Olimpiei Cluj, multipla campioană a României. Feroviarele s-au impus duminică cu 2-1 în fața unei echipe care peste numai trei zile va evolua în turul II al Ligii Campionilor.
Stagiunea de toamnă din Campionatul de Automobilism Timiș a fost inaugurată sâmbătă, la Lugoj. Zona centrală a orașului de pe malurile Timișului a găzduit etapa a șaptea a sezonului celui mai puternic concurs județean.
Fost antrenor la Poli Timişoara, Stelian Gherman, conducătorul tehnic al celor de la Unirea Alba Iulia, consideră victoria gazdelor din meciul de sâmbătă ca fiind pe deplin meritată. El spune că singura sa dorinţă este în acest moment să ţină Unirea în viaţă, având în vedere situaţia dificilă prin care trece clubul ardelean.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat modificarea listei de investiții finanțate din creditul de până la 257 de milioane de lei contractat de administrația județeană. Valoarea totală a creditului rămâne neschimbată, însă banii sunt redistribuiți între mai multe proiecte. Cea mai mare suplimentare este de 7,77 milioane de lei pentru construirea Celulei 3 a depozitului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela.
România
Șoferii începători ar putea avea reguli noi atunci când își aleg mașina pe care o conduc. Un proiect de lege aflat la vot în Camera Deputaților propune limitarea puterii autoturismelor în primii doi ani de la obținerea permisului, în funcție de greutatea mașinii.
Ştiri din Timiș
Studenții care vor să își stabilească reședința în Timișoara vor avea un proces mai simplu începând din anul universitar 2026-2027. Primăria anunță că solicitările vor fi centralizate direct prin administratorii căminelor.
Mapamond
Donald Trump a anunțat că administrația SUA va folosi termenul „superinteligență” în loc de „inteligență artificială” în documentele oficiale, susținând că termenul „artificial” sugerează în mod greșit că inteligența ar fi „falsă”. Președintele american a criticat și avertismentele privind riscurile AI, în timp ce experții spun că „superinteligența” are deja o semnificație tehnică distinctă și nu este sinonimă cu inteligența artificială.
Mapamond
Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru moartea fiului său de 14 ani, în Belgia. Adolescentul s-a îmbolnăvit, dar nu a primit îngrijiri medicale, iar trupul său a fost descoperit abia după aproximativ două luni. Alte patru persoane din gospodărie au primit pedepse cu suspendare pentru că nu i-au acordat ajutor medical.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș alocă 7,865 milioane de lei din Fondul de rezervă al județului către 24 de primării și Mitropolia Banatului. Banii sunt solicitați pentru cheltuieli urgente și neprevăzute apărute în cursul anului 2026, potrivit proiectului de hotărâre votat astăzi, 23 septembrie, în plenul CJT.
Eveniment
Revoltă în Cenei, după ce unul dintre minorii implicați în cazul uciderii lui Mario Berinde a revenit în localitate, iar instanța a dispus în cazul său doar o măsură educativă. Mai mulți localnici s-au adunat, noaptea trecută, în fața imobilului în care acesta se afla, iar la fața locului au intervenit jandarmii și polițiștii. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de situația minorului, însă protestul nu a degenerat în violențe.