Tenismanul român Victor Hănescu riscă să fie acuzat de agresiune, după ce a scuipat şi a înjurat spectatorii, la turneul de la Wimbledon, informează cotidianul The Guardian.
Discuţii contradictorii pe tema finanţării de la bugetul Consiliului Judeţean. Marian Iancu, conducătorul celor de la FC Timişoara, a reacţionat după ce plenul Consiliului Judeţean Timiş a anunţat, luni, valoarea finanţării acordate clubului în perspectiva noului sezon.
O nouă posibilă competiţie europeană pentru Baschet Club Municipal Elba Timişoara. În această toamnă ar urma să debuteze cea de-a treia ediţie a Ligii Balcanice EuroHold, competiţie care va reuni 12 echipe din şapte ţări.
Succes timişorean la Wimbledon. Tenismena timişoreancă Edina Gallovits a reuşit să se califice în turul doi al turneului de Grand Slam, după ce a învins-o pe elveţianca Timea Bacsinszky, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-3, la seturi.
Continuă seria succeselor pentru baschetul masculin juvenil timişorean. Echipa Under 15 a CSŞ Bega a reuşit să câştige titlul naţional al acestei categorii de vârstă, după ce s-a impus, la Bucureşti, în turneul Final Four.
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
2
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
3