În ultimul week-end din luna august, la Timişoara va fi organizată o nouă ediţie a turneului amical internaţional Cupa Politehnica. Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 26-28 august şi va fi dedicată celebrării a 20 de ani de la câştigarea titlului naţional la handbal masculin, respectiv 25 de ani de la triumful din Cupă.
Un nou sfârșit de săptămână plin de reușite pentru secția de ciclism a clubului Tibiscus Timișoara. Sportivii bănățeni au reprezentat cu cinste culorile clubului la două concursuri importante, pe pantele de la Gărâna și la Regensburg, în Germania.
Motocicliștii de la CS Dumbrăvița au urcat pe podium în week-endul plin de acțiune de la Arad. Vorbim aici de cea mai importantă cursă de supermoto a anului în România, tripla etapă de Campionat European-Balcanic-Național.
Politehnica Timişoara a încheiat perioada de acumulări fizice, cea mai grea din procesul de pregătire, şi intră de joi în următoarea fază. După cele 10 zile de muncă intensă la Băile Herculane, handbalistii bănăţeni încep pregătirea tehnico-tactică cu mai multe meciuri amicale.
Peste exact o săptămână se încheie vacanţa şi la prim-divizionara de baschet feminin BCM Danzio Timişoara. După trei luni de pauză, timişorencele repornesc motoarele cu gândul la un loc pe podiumul campionatului şi la debutul european din Liga Balcanică.
Horoscop
În data de 20 februarie are loc întâlnirea dintre planetele Saturn și Neptun în Berbec, la grad zero. Reprezintă unul dintre cele mai rare și semnificative evenimente astrologice ale acestei perioade. Nu vorbim doar despre întâlnirea a două planete transpersonale, cu impact colectiv profund, ci despre o conjuncție care are loc chiar pe gradul zero al zodiacului, punctul absolut al începuturilor, al creației și al nașterii unui nou ciclu de experiență umană.
Ştiri din Timiș
Sunt 17 ani de când autoritățile locale au deschis, în Timișoara, un spațiu care avea să devină pentru mulți seniori mai mult decât un simplu club. Acum, Centrul de Socializare și Petrecerea Timpului Liber – Clubul Pensionarilor, de pe Bd. General Ioan Dragalina, este locul unde, zi de zi, aproximativ 70 de vârstnici din oraș își găsesc prieteni, activitate și sens.
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în perioada 3–5 martie, cel mai amplu eveniment dedicat exclusiv cosmeticii profesionale din România – Convenția Internațională de Cosmetologie, considerată un moment de referință pentru dezvoltarea și consolidarea acestui sector al industriei înfrumusețării.
Utile
Vineri, 20 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolul doctorului Mark Sloan din serialul Grey's Anatomy, a murit la vârsta de 53 de ani, după o luptă cu scleroza laterală amiotrofică (SLA), a anunțat familia, potrivit Reuters. De-a lungul carierei, el a jucat și în alte producții de televiziune și film, iar după diagnostic s-a implicat activ în campanii de conștientizare și sprijin pentru pacienții afectați de această boală.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole, proiecții sau la petreceri.