Mişcarea fotbalistică timişoreană a fost extrem de aproape de un nou titlu la juniori. De această dată a fost rândul juniorilor D de la Poli Timisoara să-şi joace şansa. Din păcate, echipa antrenată de fosta glorie polistă Sorin Vlaicu a fost oprită în semifinale, după executarea loviturilor de departajare.
Deşi încearcă pe toate căile să menţină formaţia Poli Timişoara în prima ligă, patronul Marian Iancu admite că se va despărţi de câţiva dintre cei mai importanţi fotbalişti de la echipă. Pe lista celor care nu vor ajunge în Liga a II-a se numără Alex Bourceanu, Dorin Goga, Costel Pantilimon şi Laszlo Sepsi.
Neftchi Baku a învins, duminică, Politehnica Timisoara, în cel de-al treilea meci al stagiului de tregătire desfăşurat în Austria. După victoriile obținute în faţa celor de la Tatran Presov şi Austria Salzburg a venit şi momentul înfrângerii. Autori au fost azerii de la Neftchi Baku, scorul final al întâlnirii fiind 1 – 0. Singura reuşită a venit în minutul 69.
RCM Universitatea Timişoara dă lovitură după lovitură pe piaţa transferurilor. După ce a înregimentat 12 jucători de la rivala din Arad, galben-albaştrii au mai reuşit un transfer de răsunet - samoanul Jeff Makapelu!

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3