După patru ani în care a funcționat în incinta Policlinicii Spitalului Județean din Timișoara, cabinetul de flebologie al unității medicale s-a redeschis cu aparatură modernă de ultimă generație.
Medicii Clinicii ATI de la Spitalul Județean din Timișoara fac un apel la pacienți și nu numai. Aceștia le cer timișenilor să direcționeze cei 2% din impozitul pe profit Clinicii ATI, care are nevoie de aparate performante.
Medicii Spitalului Județean din Timișoara au realizat în cursul nopții trecute cea de-a șaptea prelevare de organe din anul 2013. Ficatul, pancreasul și rinichii unui pacient din Timiș în vârstă de 46 de ani vor salva alte trei vieți.
Mai multe spitale din țară au raportat lipsa heparinei, un anticoagulant necesar pentru interventiile chirurgicale cardiace. Medicamentul este pe cale de a fi epuizat și în Spitalul Județean din Timișoara într-o săptămână.
La doar două zile de la ultima prelevare, în dimineața aceasta medicii de la Spitalul Județean din Timișoara au efectuat o nouă operație. Organele unui bărbat aflat în moarte cerebrală vor salva alte trei vieți.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3