La sfârşitul acestei săptămâni, Clinica de Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara împlineşte 60 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara vor avea loc, in zilele de 27 si 28 mai, o serie de manifestări ştiintifice.
Medicul Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, a primit anul acesta premiul pentru inovaţie medicală în cadrul Galei Medica 2010, care a avut loc luni, la Bucureşti.
La Spitalul Judeţean din Timişoara două investiţii în valoare totală de peste 400.000 de euro sunt blocate încă de anul trecut din lipsă de personal.
La Timişoara va avea loc zilele acestea prima conferinţă naţională, cu participare internaţională, dedicată abordului interdisciplinar al pacienţilor cu leziuni tisulare cronice la nivelul piciorului. În cadrul manifestărilor va fi prezentat şi un tratament inovator, dezvoltat la Timisoara, cu ajutorul căruia scade semnificativ numărul de amputaţii la membre inferioare.
La Timişoara va avea loc prima conferinţă naţională, cu participare internaţională, dedicată abordului interdisciplinar al pacienţilor cu leziuni tisulare cronice la nivelul piciorului. Conform medicilor, un abord interdisciplinar poate salva pacienţii de la amputaţie, al cărei impact asupra lor este devastator.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case