Spitalele subordonate Ministerului Sănătăţii, cât şi cele aflate în subordinea autorităţilor locale timișorene intră, de joi, în verificări. Primul este Spitalul Județean Timișoara. Se urmărește nivelul de acoperire cu medicamente și materiale sanitare, dar și evaluarea situației financiare a spitalelor.
O femeie în vârstă de 44 de ani din Caraş-Severin aflată în moarte cerebrală a salvat mai mulţi bolnavi din ţară, după ce familia ei şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.
Tânărul de 22 de ani care a căzut cu motocicleta, miercuri seara, pe strada Arieș din Timișoara este în continuare internat, starea lui fiind foarte gravă, dar stabilă. Motociclistul este inconștient și se află pe suport ventilator, fiind internat la Spitalul Clinic Județean de Urgențe, Casa Austria din Timișoara.
Ziua Mondială a Astmului este marcată şi în Timişoara. La Cabinetul de Pneumologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dar şi în alte cabintele medicale de specialitate din oraş au loc campanii de spirometrii gratuite.
Interviu cu dr. Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit