Războiul de la Spitalul Județean Timișoara are și un „arbitru”. Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobras-a întâlnit cu managerul Spitalului Județean Timișoara Marius Craina și șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară Mihai Ionac și le-a spus „să pună armele jos”. Duelul dintre cei doi se dă deja de ceva timp, iar ultimele atacuri virulente au fost pe Facebook.
Managerul Spitalului Județean din Timișoara îl avertizează pe chirurgul Mihai Ionac să înceteze cu jignirile, amenințările și limbajul discriminatoriu la adresa colegilor, pentru că ”nu suntem nici în anii ‘50, nici pe tarlaua de la marginea satului, în care a locuit bunica dvs”, scrie Marius Craina, într-o postare pe Facebook.
Mihai Ionac, șeful Secției de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean din Timișoara, a fost reclamat la Colegiul Medicilor pentru că le-a numit ”vaci” și ”ciori” pe asistente. Ionac susține că este o exagerare.  În apărarea sa, doctorul spune că nu poate fi indiferent la nepăsarea din spital. 
Secția de Mari Arși care a fost construită la Timișoara va primi în curând și aparatura de la Ministerul Sănătății. Reprezentanții ministerului transmit că au fost finalizate procedurile de evaluare pentru achiziții de echipamente medicale necesare atât secției din Timișoara, cât și altora similare din țară. În câteva săptămâni se va finaliza și procedura pentru a începe construcția a încă două saloane destinate marilor arși la Spitalul Județean Timișoara.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 21 iunie 2026, în Timișoara?
Duminică, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la o lansare de carte, la diverse ateliere, la film sau la teatru.

Eveniment

UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE 2. Băiatul a fost găsit 2

Mapamond

Iranul anunță închiderea Strâmtorii Hormuz și avertizează navele să evite zona. SUA contestă măsura
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal. 1

România

Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL. Moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”, singura înscrisă în cursă
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului. 6

Mapamond

Cutremure succesive în Creta, destinație populară pentru turiștii români. Nu au fost raportate victime
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.

România

Ciprian Ciucu renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul deschis de DNA
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.

Mapamond

Nicușor Dan și Erdoğan, împreună la Istanbul. România primește corveta care îi întărește flota militară
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării. 4

Eveniment

Un șofer prins după o depășire neregulamentară a încercat să mituiască un polițist cu 300 de euro
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici