Spitalul Cinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara va trece printr-o transformare uimitoare în anii ce urmează. Sau cel puțin așa promite ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, care s-a aflat în acest sfârșit de săptămână în capitala Banatului și a promis marea cu sarea pentru unitatea medicală din centrul orașului.
Atât Primăria Timișoara, cât și Consiliul Județean Timiș vor să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor. Consilierii locali au votat deja un acord de principiu, urmează ca și aleșii județeni să îl adopte. Președintele CJ, Călin Dobra, spune că acolo s-ar putea extinde domeniile medicale care nu se regăsesc la Spitalul Județean, iar primarul Nicolae Robu susține că și-ar dori o reorganizare a secțiilor, pentru că există suprapuneri între Spitalul CF și cel Municipal.
Lucrările de modernizare la Secția de Urologie de la Spitalul Județean Timișoara sunt în grafic. Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a fost la Spitalul Județean Timișoara, miercuri, pentru a verifica stadiul lucrărilor. CJ Timiș a alocat peste 5 milioane lei pentru reabilitarea acestei secții.
Azi în Timișoara
Miercuri, 6 mai, puteți merge la teatru, la film sau la expoziții.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un utilaj agricol a mobilizat, marți seară, echipaje de intervenție în localitatea Brănești, în apropiere de Făget. Incidentul s-a produs în jurul orei 21:40, pe drumul comunal DC 113.
Ştiri din Timiș
IULIUS a lansat programul de internship plătit „Rising Stars”, destinat studenților și masteranzilor, cu 25 de poziții disponibile în orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Înscrierile sunt deschise până pe 22 mai 2026, iar programul începe pe 20 iulie și durează trei luni. Peste 70% dintre participanții din anii anteriori au fost ulterior angajați în companie.
Ştiri din Timiș
Asociația Furrytales, în parteneriat cu Dog Camp și mai mulți parteneri locali, organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”,. Acțiunea îmbină educația canină cu activități sociale și strângerea de fonduri pentru animalele salvate.
Eveniment
Trei mașini au luat foc marți pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, la colțul cu Circumvalațiunii, iar pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingerea incendiului.
Capitală Culturală
Luna mai la Teatrul Maghiar din Timișoara: premiere, spectacole pentru toate vârstele și festivaluri
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune în luna mai premiere, spectacole pentru publicul adult și tânăr, producții dedicate copiilor, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara TESZT și FemminiCity Theatre Festival. „Repertoriul lunii reflectă diversitatea estetică a teatrului contemporan, de la reinterpretări ale clasicilor la creații performative și spectacole muzicale”, anunță TMT.
Eveniment
Flăcările au izbucnit, marți după-amiază, pe strada Herendeștiului din Lugoj și au cuprins două anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Un câine și mai mulți porumbei au murit.
Capitală Culturală
În zilele 11 și 12 mai, proiectul Dans Nomad propune în Timișoara cinci intervenții de dans contemporan și muzică live, susținute de 7 artiști multidisciplinari, anunță compania Unfold Motion. Evenimentele vor avea loc în școli și în spații publice din oraș, iar reprezentațiile din Parcul Dacia și Parcul Lidia sunt cu acces liber. „Intervențiile sunt create în timp real, în relație directă cu fiecare spațiu și cu publicul prezent”, transmit artiștii.