Musicalul „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers, îşi începe cea de-a patra stagiune pe afişul Teatrului German de Stat Timişoara, anunţă directorul Lucian Vărşăndan. Reluarea spectacolului este prevăzută într-o serie de trei reprezentaţii: joi, 22 septembrie, sâmbătă, 24 septembrie şi luni, 26 septembrie, toate cu începere de la ora 20:00.
Stagiunea artistică a avut parte de un început briliant la Timisoara, duminică seara, când pe scena Teatrului Naţional s-a aşternut, sublim, noaptea chiliană a lui Gigi Căciuleanu. Spectacolul Noche Bach, indubitabil unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului în România, a fost posibil în cadrul "Întâlnirilor JTI", fiind inclus în programul Festivalului George Enescu.
Concurs de frumuseţe canină la Timişoara. Zeci de stăpâni, cu căţei care de care mai aranjaţi şi coafaţi, şi-au înscris patrupedele pentru a participa la un concurs de frumuseţe canină la Centrul Comercial Iulius Mall.
Merlin îi invită pe copii, părinţi şi bunici la o întâlnire cu Burattino. Stagiunea Teatrului de Păpuşi din Timişoara se va deschide cu o premieră ân Piaţa Victoriei. Copiii vor fi plimbaţi cu căruţele, vor dansa cu păpuşarii şi vor fi răsfăţaţi cu pâine şi vată de zahăr verde.

Sănătate

Aproape 150.000 de români au tulburare bipolară. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara avertizează că „Sunt bipolar” nu este o glumă
Aproximativ 150.000 de români trăiesc cu tulburare afectivă bipolară, o afecțiune psihiatrică severă, adesea înțeleasă greșit. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara atrag atenția, cu ocazia Zilei Mondiale a Tulburării Afective Bipolare, că expresia „sunt bipolar”, folosită frecvent pentru a descrie schimbări obișnuite de dispoziție, este incorectă și contribuie la banalizarea bolii.

Eveniment

Trotuarele, ocupate de mașini. Peste 1.700 de amenzi aplicate de Poliția Locală Timișoara
Polițiștii locali din Timișoara desfășoară permanent acțiuni de verificare pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar, în special pe trotuare, unde accesul pietonilor este frecvent îngreunat sau chiar blocat.

Cariere de Poveste

FOTO. Hana Csaszar, director Banca Regională pentru Alimente Timișoara: „Totul are legătură cu dragul de a face bine semenilor”
Hana Csaszar este directorul și fondatorul Băncii Regionale pentru Alimente Timișoara, o organizație non-guvernamentală dedicată combaterii risipei alimentare și sprijinirii persoanelor vulnerabile din vestul României. Sub coordonarea sa, organizația a reușit să recupereze și să redistribuie cantități semnificative de alimente către zeci de mii de persoane sărmane.

Horoscop

Horoscop săptămâna 30 martie - 5 aprilie
Horoscopul în această săptămână:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 30 martie
Luni, 30 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 martie 2026, în Timișoara?
Luni, 30 martie, puteți vizita Târgul de Paște din centru sau să mergeți la operă.

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 30 martie - 5 aprilie 2026
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 30 martie - 5 aprilie 2026.

Capitală Culturală

„Symphony of Hope” la Timișoara. Concert caritabil pentru mamele singure, cu tineri artiști
Un eveniment în care muzica se transformă în solidaritate va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, la Filarmonica Banatul din Timișoara. Concertul „Symphony of Hope”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, are un scop caritabil. Este vorba despre sprijinirea campaniei „Adoptă o mamă singură”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici