Timișorenii care locuiesc în zona Dacia vor fi implicați într-un spectacol inedit, ei devenind actori într-o poveste unică în oraș, pusă la punct de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Institutul Intercultural Timișoara. Se numește WINDOWS, iar principalele ingrediente sunt lumini colorate, teatru, dans, povești ale unor orașe europene și doi artiști de peste hotare.