Sentință dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul șpăgilor la nivel înalt din IPJ Timiș. Fostul șef al instituției, comisarul șef Sorin Muntean, a fost condamnat cu executare alături de fostul șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Pavel Dumitru. Condamnări au primit și avocatul Marin Bîlc, liderul romilor din Lugoj Iulian Boț, dar și doi administratori de societăți comerciale.
Caracatița șpăgii la nivel înalt din IPJ Timiș a fost scoasă la iveală de procurorii DNA. Anchetatorii au documentat temeinic dosarul împotriva lui Sorin Muntean, Dumitru Pavel și Iulian Boț și au strâns cinci volume cu probe împotriva lor. Polițiștii, avocatul care intermedia totul și liderul romilor din Lugoj au fost filați, înregistrați ambiental, iar telefoanele le-au fost interceptate pe tot parcursul anchetei.
Fostul șef al IPJ Timiș, Sorin Muntean, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Dumitru Pavel, dar și cel care le-ar fi dat șpagă, Iulian Boț zis Viscol, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei au ajuns în arestul IPJ Timiș, iar marți urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE. Zi importantă pentru cei implicați în dosarul reținerilor de la IPJ Timiș. Șeful poliției, adjunctul lui, dar și ceilalți cercetați de DNA află dacă rămân sau nu în arest. Totul după ce magistrații de la Curtea de Apel vor judeca contestația la decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1