Şeful Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, a fost numit în funcţia de preşedinte al Asociaţiei ADR din România – ROREG. El va avea ca obiectiv armonizarea modului de lucru al acestor instituţii şi pregătirea accesării fondurilor disponibile de la Uniunea Europeană pe noul ciclu de finanţare.
Nu suntem chiar primii, dar suntem în top. Regiunea de vest se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune grade de absorbţie a banilor europeni alocaţi prin Programul Operaţional Regional. În total au fost depuse proiecte în valoare de 812 milioane de euro, iar suma banilor deja contractaţi este de 548 de milioane de euro.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) şi Banca Mondială au organizat conferinţa de încheiere a proiectului „Servicii pentru creşterea competitivităţii şi specializare inteligentă în Regiunea Vest”. La eveniment au participat reprezentanţi ai firmelor private, companiile implicate în elaborarea raportului, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi ai instituţiilor publice deconcentate.
Studenţii Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerlor din Timişoara (FEAA), interesaţi de modul de derulare a programelor finanţate din bani europeni, vor putea să efectueze stagii de practică în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Cele două instituţii au semnat miercuri, 8 februarie 2012, un protocol de colaborare. Acesta va permite accesul viitorilor economişti la informaţiile legate de activitatea ADR şi la modul de derulare al programelor regionale sau al finanţărilor europene.
Regiunea Vest a României se va alătura eforturilor europene pentru dezvoltarea unei noi reţele de infrastructură și servicii în domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor. Aceasta după ce a devenit membru cu drepturi depline în Reţeaua Regiunilor Europene pentru Aplicarea Tehnologiei Comunicațiilor (European Regions Network for the Application of Communications Technology – ERNACT).
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4