Partea sârbă răspunde la acuzaţiile conform cărora ar fi de vină pentru anularea deciziei de construcţie a autostrăzii care ar fi trebuit să lege Timişoara de Belgrad. Guvernul sârb spune că Ministerul român al Transporturilor este de vină pentru această situaţie, că nu a început în timp util demersurile necesare, iar sârbii nu sunt dispuşi să îşi asume riscurile de penalizare financiară aferente proiectului din bani europeni.