Nu e linişte deloc în fotbalul timişorean. Atât echipa din prima ligă, cât şi cea din a doua, au luat bătaie, iar în ambele cazuri se discută despre schimbarea antrenorului. Iată că cel de la ASU Politehnica Timişoara a dorit să-şi depună demisia, dar după discuţia cu cei de la Druckeria, o decizie în acest sens a fost amânată, urmând ca rectorul Universităţii Politehnica să îşi spună punctul de vedere, iar suporterii să supună problema la vot.