Caz incredibil în China, unde un bărbat în vârstă de 74 de ani suferă de o boală care îl face să doarmă jumătate de an, pentru ca jumătatea cealaltă să o petreacă fără să închidă un ochi, scrie The Sun.
Sforăiţi noaptea? Sunteţi foarte adormiţi în cursul zilei sau aveţi o stare de oboseală permanentă? Puteţi afla dacă toate acestea sunt tulburări de somn dacă solicitaţi un consult medical la unul dintre cele două laboratoare de somnologie din oraş. Zeci de medici specialişti în domeniu au abordat subiectul în aceste zile la Timişoara, în cadrul unui Curs European de Terapia Somnului.
Ai probleme în a adormi, te răscoleşti întruna în timpul nopţii? Te trezeşti prea devreme dimineaţa sau nu te simţi suficient de odihnit? Dacă e aşa, trebuie să ştii că nu eşti singur. Milioane de oameni se chinuie să adoarmă şi, în final, chiar să doarmă.
Secretul unui corp zvelt constă în a dormi bine noaptea, după cum ne informează un studiu prezentat la o conferinţă internaţională despre obezitate.
ARAD - În urma imaginilor publicate pe Aradon şi
în Jurnal Arădean, s-a declanşat o
anchetă internă la Poliţia Comunitară.
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Primăvara astronomică și astrologică își fac simțită prezența odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 20 martie, marcând astfel intrarea Soarelui în semnul Berbec. Începutul noului an astrologic este un punct zero energetic din care pornește un nou ciclu de evoluție și transformare. Este perioada în care zilele devin mai lungi decât nopțile, iar energia universului pare să ne împingă spre începuturi și acțiune. Deși în majoritatea anilor echinocțiul cade pe 21 martie, variația se datorează modului în care Pământul orbitează în jurul Soarelui
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
3
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.