Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea să disponibilizeze 16.742 de salariaţi din administraţia publică locală în acest an, cele mai multe reduceri de personal urmând să aibă loc în mediul rural, în urma introducerii standardelor de cost.
Situaţie tot mai dificilă pe piaţa bănăţeană a muncii. Timişul a încheiat anul trecut cu o rată a şomajului de 4,45%, adică 15.114 şomeri înregistraţi.
Noi restructurări în cadrul grupului franco-american Alcatel-Lucent. Concernul a anunţat că va renunţa la un număr de 4.500 de locuri de muncă din întreaga Europă. Desigur, afectată va fi şi România, pe lista neagră se află 564 de angajaţi.
Veşti bune pentru timişenii care, din cauza crizei financiare, au rămas fără un loc de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş a încheiat un parteneriat cu instituţia omoloagă din Ungaria, prin care şomerii bănăţeni vor accede mai uşor la noi locuri de muncă.
Situaţie neplăcută în domeniul şomajului timişean. Faţă de începutul anului, luna septembrie a debutat cu un număr dublu de persoane fără un loc de muncă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
1
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
7
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.