Numărul timişenilor care beneficiază de statutul de şomer este în creştere. Pentru a doua lună consecutiv la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş numărul persoanelor aflate în această situaţie a crescut, dar cu o valoare aproape nesemnificativă. La finalul lunii ianuarie fix 6400 de persoane au fost înregistraţi oficial ca fiind şomeri, adică 1,93% din totalul populaţiei active.
Economia britanica va intra in recesiune in prima jumatate a anului 2012, in principal din cauza reducerii consumului, potrivit unei estimari a Institutului National pentru Cercetare Economica si Sociala.
In timp ce Germania se bucura de cel mai mare boom al pietei muncii din ultimii 20 de ani, in tarile grav afectate de recesiune din sudul Europei somajul este o realitate omniprezenta, accentuand mai mult ca niciodata decalajele economice dintre nordul si sudul continentului.
Numarul celor fara loc de munca in Spania a depasit 5 milioane, iar rata somajului e aproape 23% - practic s-a triplat in patru ani. Unul din doi tineri sub 25 de ani care ar putea sa munceasca n-are unde, iar peste un milion si jumatate de familii au toti membrii in somaj.
Organizatia Internationala a Muncii si-a inasprit previziunile cu privire la piata globala a muncii si a cerut guvernelor lumii sa intreprinda actiuni urgente pentru crearea a cel putin 600 de milioane de joburi in urmatorii 10 ani.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
4
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
1
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
3
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4