Un șofer a dat peste cap circulația în zona centrală a Timișoarei. Acesta și-a parcat mașina aproape perpendicular pe prima bandă de mers, una din roți aflându-se pe banda a doua. După aproximativ 10 minute șoferul s-a urcat liniștit la volan și a plecat.
Un adolescent a demonstrat din timp că atunci când va deveni șofer va fi unul teribilist. Polițiștii l-au oprit în trafic, în timp ce se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
Magistrații Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă a unui bărbat acuzat pentru dare de mită. Acesta a încercat să îi ofere unui polițișt suma de 100 de euro pentru a nu îi fi luat permisul de conducere.
Două persoane au ajuns la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident care a avut loc în zona parcului George Enescu din Lugoj. Șoferița unui autoturism marca BMW a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autoturism marca Opel, care circula regulamentar. În urma impactului bolidul a fost proiectat pe trotuar, unde a acroșat un microbuz parcat. Traficul în zonă a fost blocat câteva zeci de minute pe unul din sensurile de mers.
Circulaţia a fost îngreunată, sâmbătă după-amiaza, pe Calea Lugojului din Timişoara, după ce un transport agabaritic a agăţat liniile de înaltă tensiune folosite de troleibuze şi le-a culcat la pământ, avariind un autotren şi o dubă.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case