Inconştienţă maximă pentru un bărbat de 55 de ani din Şag. El a fost prins de poliţişti după ce s-a urcat băut la volan şi a plecat cu maşina la plimbare.
Încăpăţânare maximă pentru un bărbat de 33 de ani din Jebel. Deşi a fost oprit de poliţie în trafic şi s-a ales cu dosar penal pentru că nu avea permis şi conducea o maşină neînmatriculată nu s-a dat bătut. La câteva ore după prima întâlnire cu oamenii legii, bărbatul a fost prins din nou tot, fără permis şi la volanul aceleiaşi maşini.
Un tânăr de 24 de ani, din localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, s-a ales cu o amendă de 800 de lei, deoarece, în jurul orei 2, în noaptea de miercuri spre joi, a turat motorul maşinii pe care o conducea pe strada Cluj, din Timişoara.
Un şofer din Timişoara s-a urcat, luni seara, băut la volan, a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a lovit frontal de un alt autoturism care circula regulamentar. Şoferul celei din urmă maşini a fost rănit şi a ajuns la spital.
Petrecere încheiată cu dosar penal pentru un timișorean de 46 de ani. Bărbatul s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat și abia se mai putea ține pe picioare. A fost însă prins de polițiști, care îl cercetează acum pentru infracțiunile comise.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case