Poliţiştii locali din Timişoara au verificat în ultimele zile 56 de societăţi comerciale din oraş, pentru a vedea dacă au contracte de salubrizare şi respectă prevederile referitoare la mediu. În urma controalelor, s-au dat 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 42.000 de lei.
Românii vor colaborare în domeniul agricol,
nemţii în domeniul protecţiei mediului
şi a izolării termice a clădirilor.
Prefectul Mircea Băcală s-a întâlnit
joi, la Palatul Administrativ, cu Walter Strutz, directorul
Centrului pentru Europa Centrală si de Est din Landul
Renania – Palatinat, fost secretar de stat in
Ministerul Economiei, Transporturilor, Agriculturii şi
Viticulturii din Land.
Conform datelor Federaţiei Regionale a
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Regiunea
Vest (FRIMM VEST), situaţia sectorului IMM din
zonă este tot mai grea. Ca dovadă, numărul
falimentelor înregistrate a crescut tot mai mult
în ultima perioadă.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
1
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1