Marian Iancu, conducătorul celor de la FC Politehnica Timişoara spune că acţionarul principal al clubului, societatea BKP, ar putea cere insolvenţa societăţii care deţine echipa de fotbal. El acuză blocarea conturilor de către fisc pentru existenţa unor datorii legate de salarizarea fotbaliştilor.
Vineri de vineri, câţiva timişoreni se întâlnesc să se joace la o cafenea din Piața Unirii. Risk, Dominion, Alien Frontiers şi Rummy sunt doar câteva dintre jocurile care captează atenţia participanţilor, iar la eveniment se poate înscrie oricine, în mod gratuit.
Societatea Drumuri Municipale (SDM), aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara, ar putea primi de la primărie toate contractele de reparaţii şi întreţinere pentru şoselele din municipiu. Consilierii locali lucrează la un proiect de hotărâre care va permite, legal, acest lucru dacă va fi adoptat.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.