Premieră absolută în cel mai vestic oraș al României. Sânnicolau Mare a fost inima folclorului bănățean, într-o seară dansantă de excepție. Printre „goșcii” prezenți la eveniment au fost zeci de dansatori ai generațiilor de aur, din ansambluri precum „Doina Timișului”, „Sveti Sava” și Ansamblul Folcloric local „Doina”, școala de dans popular „Maria și Marius Ursu”. Pe lângă întreg spectacolul, participanții și-au scos din șifoniere cele mai frumoase costume populare, pentru a le purta în cadrul serii dedicate folclorului bănățean.
Localitatea timişeană Sânnicolau Mare va găzdui, la finele săptămânii viitoare, cea mai mare expoziţie de porumbei, găini, iepuri şi păsări exotice din România.
Pentru etapa a patra Campionatul de Automobilism Timiş se mută în cel mai vestic oraş al României. Grand Tour Sânnicolau Mare este titulatura sub care, în 5 mai, se vor desfăşura un concurs auto şi unul de karting.
Ştiri sportive
Selecţionata României, campioana mondială en titre, s-a calificat, vineri seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, scrie AGERPRES.
România
Un bărbat de 64 de ani și soția lui, de 68 de ani, ambii din Valea lui Mihai, au fost reținuți și apoi arestați la domiciliu pentru 30 de zile într-un dosar în care sunt acuzați că au exploatat, timp de 13 ani, un bărbat fără adăpost, scrie Bihon.ro.
Utile
Sâmbătă, 8 iunie, au loc mai lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează semnalizări rutiere.
Capitală Culturală
Parada etniilor, spectacol de teatru pentru copii, atelier de amintiri, karaoke, atelier de pictură și coregrafie, degustări de produse gastronomice tradiționale și spectacol folcloric multietnic. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș pregătește o nouă ediție a Festivalului Etniilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 8 iunie, puteți merge la proiecții de film, concerte sau la petreceri în oraș.
Ştiri din Timiș
Pasionații de modă preocupați de ultimele trenduri în domeniu, cei care vor să admire cele mai noi colecţii propuse de brandurile internaţionale preferate sau creaţiile aparte semnate de tinerii designeri ai Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara sunt cu toţii invitaţi, în Iulius Town, la un weekend plin de culoare, creativitate şi stil.
Chevereşu Mare
Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat pe Autostrada A6, la Lugoj. Circulația e îngreunată.
2