La câteva ore după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut premierului retragerea proiectului legii sănătăţii, aproximativ 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei din Timişoara pentru a-l susţine pe Raed Arafat şi pentru a protesta împotriva desfiinţării SMURD. Manifestarea neautorizată a fost anunţată prin intermediul reţelelor de socializare.
Au iesit sa-l sustina in strada pe medicul Raed Arafat, dar si SMURD-ul, serviciu pe care l-au vazut luand fiinta in orasul lor si extinzandu-se apoi in toata tara. Joi seara, circa 1.500 de locuitori din Targu Mures au luat parte la un mars, cu pancarte si lumanari. S-a strigat: "Vrem sa traim, nu vrem sa murim!"
Presedintele Traian Basescu a revenit din nou miercuri seara la razboiul cu Raed Arafat: SMURD nu a fost creat de un om, SMURD nu se privatizeaza, SMURD poate fi condus de unul sau altul. Basescu sustine ca sunt interese gigantice in neadoptarea noii Legi a sanatatii, ca alesii locali trebuie sa cumpere nu panselute, ci ambulante si ca la CNAS e un dezastru!
Raed Arafat, initiatorul Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare - SMURD, extins in toata tara, care intervine in cele mai dificile situatii si caruia mii de romani ii datoreaza viata, e gata sa se retraga daca "in final, la politic se decide ca nu are dreptate". El raspunde astfel presedintelui Traian Basescu, care afirmase recent: "Daca este vreun dusman mai mare al aparitiei inca a unui sistem privat de sanatate, el se numeste Raed Arafat".
Sfârşit groaznic pentru un bărbat de 57 de ani din Săcălaz care a căzut din căruţă şi a fost călcat de aceasta. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru acesta, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut accidentul.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.