Fie că poartă uniformă sau nu, că au un program fix sau nu, fie că se ocupă cu acte sau sunt încontinuu pe teren, oamenii își aleg meseria ca o oglindire a personalității. Unii și-o aleg ținând cont de aspecte mai pragmatice, cum ar fi banii. Până la urmă se ajunge la un numitor comun – pasiunea – care este principalul ingredient pentru a face carieră într-un anumit domeniu, la fel cum ne spune și doctorul „Andu”.
Instructaj în caz de incendiu sau cum se acordă primul ajutor, în Piața Victoriei, timp de trei zile
Caravana SMURD „Fii pregătit” ajunge în primele zile din august la Timișoara și așteaptă voluntari din rândul populației pentru a-i învăța cum să ia măsuri în cazuri extreme de urgență.
Elevii din toate clasele de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara au desfășurat luni o acțiune educativă în care au învățat câteva noțiuni de prim-ajutor și au descoperit mașinile din dotarea pompierilor din Timișoara. Exemplu pentru ei este o elevă a unității de învățământ, voluntară SMURD, care a propus acțiunea.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.