Au mai rămas 24 de ore până la sărbătoarea baschetului românesc, eveniment pe care Timişoara îl găzduieşte în premieră. Marţi, cu începere de la ora 17,30, sala Constantin Jude, va fi locul de întâlnire al celor mai buni sportivi din campionatul intern, All Star Game, acolo unde doar show-ul contează. Intrarea este liberă.
Joi seara, amatorii de fashion au avut parte de o prezentare de rochii de seară a creatoarei timişorene Corina Hadarag, cei prezenţi asistând cu această ocazie la lansarea colecţiei Reptiles.
Miercuri noaptea, amatorii de distracţie din Complexul Studenţesc au avut parte de o petrecere specială care a inclus un show de bar cu vicecampionul naţional la flair şi un set al invitatului special DJ Allexinno.
Studenţii care au hotărât să-şi petreacă noaptea de marţi în compania distracţiei n-au avut de ce să regrete alegerea făcută, căci party-ul care l-a avut la cârmă pe DJ Westman a fost unul pe cinste.
Cupa A-Car Rally Show a tras cortina peste prima ediţie a Campionatului Regional de Rally Sprint. Epilogul întrecerii automobilistice s-a desfăşurat sâmbătă în apropierea stadionului Dan Păltinişanu la concurenţă cu meciul de fotbal Poli – FC Argeş.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.