Andra și Vama au făcut spectacol la concertele programate cu ocazia deschiderii celui de-al doilea mall al Timișoarei, în Calea Șagului. Parcarea centrului comercial a fost arhiplină de fanii care s-au înghesuit să-și vadă artiștii preferați. Seria concertelor de neratat continuă și sâmbătă, cu reprezentații rock.
Astăzi vezi imagini din interiorul mall-ului din Calea Șagului. A fost deschis în această dimineață.
După cum am anunţat deja, lucrările aflate în curs pentru ridicarea celui de-al doilea centru comercial de mari dimensiuni din Timişoara vor fi finalizate în primăvară. Dezvoltatorul care a ridicat această investiţie a anunţat oficial că cea de-a doua fază a construcţiei va fi finalizată pe 31 martie.
Locuitorii din partea de sud a Timişoarei vor mai avea de aşteptat până se vor distra în cadrul noului mall de pe Calea Şagului. Dezvoltatorii complexului comercial au anunţat că în acest an se va deschide doar hypermarketul şi câteva magazine, în timp ce zonele de fashion şi divertisment se vor deschide doar anul viitor.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.