Şapte regiuni din zona Banatului românesc şi a celui sârbesc vor fi subiect de analiză pentru studenţii timişoreni. Ei vor culege în teren informaţii despre tradiţiile culturale şi despre posibilele obiective turistice. La finalul programului finanţat cu fonduri europene, datele culese vor putea fi folosite la stabilirea unei hărţi cu trasee turistice şi obiective de vizitat pentru cei interesaţi de Banatul istoric.
Localitatea sârbă Mokrin, aflată la doar câţiva kilometri de graniţa cu Serbia, a fost în duminica de Paşti gazda unei manifestări cu tradiţie de zeci de ani - Campionatul Mondial de Ciocnit Ouă Vopsite de Paşti. Mii de oameni s-au adunat pentru a se simţi bine şi pentru a vedea cine câştigă. Din păcate nu şi românii, probabil mai preocupaţi de masa plină de după Înviere decât de o zi plăcută petrecută la un asemenea concurs inedit.
La doar şapte kilometri de graniţa româno-sârbă, la Mokrin, va avea loc pe 20 aprilie ediţia cu numărul 24 a Campionatului mondial de ciocnit ouă vopsite de Paşti. Special pentru oaspeţii români vor fi deschise temporar două noi puncte vamale, la Lunga şi Valcani.
Prezentată de ministrul Transporturilor, Dan Şova, strategia pe timp lung în domeniul construcţiei autostrăzilor prevede pentru Timiş câteva surprize, nu neapărat o noutate, ci un semn pozitiv. De la Timişoara va pleca autostrada spre Belgrad, iar de la Lugoj cea spre Craiova.
Încercau să fugă din ţara lor, măcinată de revolte şi aflată sub ameninţarea Rusiei. Este vorba despre doi ucraineni, care au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Timiş în timp ce se aflau la câteva sute de metri de teritoriul Serbiei.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1