La doar şapte kilometri de graniţa româno-sârbă, la Mokrin, va avea loc pe 20 aprilie ediţia cu numărul 24 a Campionatului mondial de ciocnit ouă vopsite de Paşti. Special pentru oaspeţii români vor fi deschise temporar două noi puncte vamale, la Lunga şi Valcani.
Prezentată de ministrul Transporturilor, Dan Şova, strategia pe timp lung în domeniul construcţiei autostrăzilor prevede pentru Timiş câteva surprize, nu neapărat o noutate, ci un semn pozitiv. De la Timişoara va pleca autostrada spre Belgrad, iar de la Lugoj cea spre Craiova.
Încercau să fugă din ţara lor, măcinată de revolte şi aflată sub ameninţarea Rusiei. Este vorba despre doi ucraineni, care au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Timiş în timp ce se aflau la câteva sute de metri de teritoriul Serbiei.
Judeţele aflate de o parte şi cealaltă a graniţei româno-sârbe în zona râului Bega au la dispoziţie 500.000 de euro pentru a promova obiectivele turistice aflate pe malul râului. Probabil , cea mai importantă atracţie va fi chiar pista de ciclism la care lucrările vor demara luna viitoare şi care va merge pe malurile Begăi. Până când va fi gata pista, timişorenii trebuie să se aştepte la plimbări cu vaporaşul.
Firmele care vor dori să poarte marca Made in Banat au fost reunite în cadrul unei reţele transfrontaliere româno-sârbe. La Kikinda a fost făcut primul pas pentru ca această marcă să devină realitate, iar dacă totul merge perfect, în curând vom avea produse cu marca Banat imprimată pe ambalaj.
Cariere de Poveste
De la medicină la proiecte sociale care au schimbat viața a mii de copii, dr. Ioana Vârtosu și-a transformat profesia într-o misiune.
România
Mai sunt doar câteva zile până când Nikos Vertis va urca pe scena de la Arena Oradea, iar concertul se apropie rapid de sold out. Potrivit organizatorilor, mai multe sectoare sunt deja complet epuizate, iar ritmul actual de vânzare indică faptul că este foarte posibil ca în ziua evenimentului să nu mai existe bilete disponibile la intrare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un spectacol sau la expoziții.
Eveniment
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.