Elevii din localitatea Beregsău Mare din judeţul Timiş vor beneficia, în doi ani, de o școală model, cu 16 clase, patru laboratoare, bibliotecă cu sală de lectură, cabinet de psihologie, muzeu și... seră. Un proiect de 3,5 milioane de euro a fost lansat joi în comuna timișeană.
Realizarea unei reţele pentru siguranţa alimentelor şi o piaţă de desfacere regională pentru zarzavaturi şi fructe, în vederea consolidării economice agrare şi a competitivităţii sale pe termen lung, reprezintă titlul proiectului european de realizare a unei sere la Jimbolia.
Duminică puteți merge la mai multe proiecții în oraș.
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.