După un an și jumătate de la momentul în care poarta de intrare în oraș de pe Calea Lugojului a ucis un om, primarul Nicolae Robu anunță că a găsit... inadvertențe și superficialități în documentația întocmită de subalternii lui. De cealaltă parte, judecătorii au decis că Primăria Timișoara nu a respectat legea când a „estetizat” poarta.
În urmă cu un an, Universitatea de Vest Timişoara era amendată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării cu suma de 2.000 de lei, după ce decisese să renunţe la serviciile profesorului Radu Golban. Din cauza unor articole critice scrise la adresa Germaniei, spune acesta, din cauza reducerii de personal, spun reprezentanţii UVT. Amenda a fost contestată, iar în urmă cu câteva zile instanţa a decis, sentinţa fiind de partea contestatarului.
Sentință rapidă a Judecătoriei Lugoj în cazul tânărului care, vara trecută, a lovit pe trotuar o femeie cu BMW-ul, iar apoi a plecat lăsând-o să moară în stradă. Alin Faur a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului, dar și conducere fără permis.
Ştiri din Timiș
În acest an, fermierii au majorat prețul la carnea de miel. Cu prilejul sărbătorilor pascale ortodoxe, crescătorii de oi din Timiș vând carnea cu 50 de lei kilogramul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Mulți șoferi se plâng de starea în care sunt drumurile, ceea ce cauzează deseori daune mașinii pe care o conduc. Fie acestea nu sunt asfaltate corespunzător, fie prezintă denivelări accentuate, un lucru e cert. Mașina are de suferit și implicit se pot ajunge la incidente nedorite.
Utile
Joi, 18 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează semnalizările rutiere și reparații de drumuri.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții, spectacole și proiecții, în oraș.
Ştiri din Timiș
La Moldova Veche va fi construit un ponton de andocare a navelor utilizate în patrulare pe Dunăre de către polițiștii de frontieră. Acesta este doar una dintre investițiile care vor securiza frontiera româno-sârbă prin intermediul fondurilor europene.
Ştiri din Timiș
Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, un vechi liberal, consideră că Nicolae Robu, fost primar și actual candidat din partea alianței PSD-PNL la alegerile locale din iunie, este un om „lipsit de caracter”.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.
Sănătate
Și medicii timișeni, care vor să își susțină colegii din capitală în misiunea de a cere mai mulți bani de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au intrat în grevă japoneză. Specialiștii poartă o banderolă roșie la braț, în semn de protest față de deconturile mult prea mici ale casei, dar și față de veniturile prea mici.