În Timiș a avut loc prima etapă de alocare a mandatelor de parlamentari formațiunilor politice. După această etapă urmează și altele, cele de redistribuire. Deocamdată au fost alocate o parte dintre mandate, urmând ca pe parcursul zilei de joi, cel mai probabil, să fie alocate și restul mandatelor, în mod oficial.
Dan Şova a scăpat de arest, prin votul parlamenntarilor de miercuri. Un act care a generat reacţii la nivel naţional şi european. În urma acestui vot negativ al Senatului în ceea ce priveşte cererea DNA de reţinere a lui Dan Şova s-au cerut nenumărate acţiuni, inclusiv alegeri anticipate.
Părinţii care au copii în învăţământul preuniversitar ar putea beneficia de o zi liberă în prima zi de şcoală, pentru a-i putea însoţi pe cei mici. Propunerea a fost adoptată, luni, tacit, de senatori.
Senatorii şi-au exprimat, luni seara, votul pentru alegerea unui nou preşedinte al Senatului în cadrul şedinţei de plen. Călin Popescu Tăriceanu, propunerea USD pentru această funcţie, a câştigat şi este, astfel, cel de-al doilea om în stat.
Senatorii PDL au depus o sesizare la Curtea Constituţională a României pe modificările aduse de deputaţi la Codul penal. În opinia democrat liberalilor, actul normativ aduce prejudicii statului de drept.
Mapamond
Cel mai mare parc tematic din lume dedicat personajului Peppa Pig va fi inaugurat la Shanghai în 2027, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Morişca de vânt care decora legendarul cabaret parizian Moulin Rouge a căzut în noaptea de miercuri spre joi, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În inima Complexului Studențesc din Timișoara, a luat naștere Urban Budget Hotel. Indiferent dacă ești în călătorie de afaceri sau pur și simplu vizitezi orașul, acest hotel cochet, situat pe strada Ofcea nr. 20, este alegerea perfectă.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 25 aprilie, Guvernul României se reunește la Timișoara, într-o ședință specială, care va avea loc la sediul Prefecturii Timiș.
1
Ştiri din Timiș
O nouă clădire modernă pentru Filarmonica Banatul în Piața 700 și un nou spital municipal se numără printre planurile municipalității pentru următorii ani. Dezbaterea „Timișoara de mâine”, organizată de Primăria Timișoara, miercuri, la Cinema Timiș, a adunat peste 200 de persoane.
1
Capitală Culturală
În 18 mai, la nivel național ar trebui să se desfășoare o nouă ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor, însă din cauza salariaților nemulțumiți, manifestarea riscă să nu aibă loc în mai multe edificii culturale. Printre acestea se numără Muzeul Național de Artă și Muzeului Național al Banatului din Timișoara.
1