Senatorul Dan Șova va fi arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Asta după ce un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a senatorului.
Curtea Constituțională (CC) a decis, miercuri, că hotărârea Senatului în cazul solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova este neconstituţională. Decizia CC este este definitivă şi general obligatorie.
Proiectul de lege privind Codul Fiscal a fost adoptat luni, în plenul Senatului. Potrivit ministrului Finanțelor Publice, prin intermediul actului normativ Guvernul își propune reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi stimularea creşterii economice.
Azi în Timișoara
Vineri, 19 iunie, începe Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la cinema pe terasă, la teatru sau la concerte.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese, însă anunță că va contesta decizia la CEDO. USR susține că sentința nu îi afectează actualul mandat de primar al Timișoarei, dar îl împiedică să candideze la funcții alese până în 2030.
1
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese constatat în legătură cu un împrumut din campania electorală din 2020. Decizia ÎCCJ menține raportul ANI și poate avea consecințe asupra mandatului său și a dreptului de a candida.
9
Ştiri din Timiș
În așteptarea verdictului definitiv al ÎCCJ în procesul cu ANI, Dominic Fritz a transmis că nu își pierde mandatul de primar chiar dacă instanța îi respinge acțiunea. Edilul susține că riscă doar o sancțiune salarială și o interdicție de a ocupa funcții alese după încheierea mandatului.
2
România
Adrian Veștea și-a anunțat candidatura la șefia PNL și cere amânarea Congresului Extraordinar cu o săptămână. În paralel, Tribunalul Ilfov a suspendat temporar o decizie a conducerii PNL, hotărâre pe care partidul o va contesta.
2
România
Ciprian Ciucu a fost audiat la DNA ca suspect într-un dosar de luare de mită. Primarul Capitalei a declarat că este nevinovat și că va colabora cu anchetatorii. UPDATE. Ciucu, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
1
Mapamond
Acordul semnat de SUA și Iran a permis reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz și a dus la scăderea prețului petrolului, însă transportatorii avertizează că revenirea la normal va fi lentă. În același timp, noi atacuri israeliene în Liban și refuzul Israelului de a se retrage din sudul țării pun sub semnul întrebării eficiența armistițiului și perspectivele unei păci durabile în regiune.
3