La alegerile care vor avea loc duminică, 26 mai, pentru Parlamentul European, se va putea vota și cu urna mobilă. Trebuie doar să fie depusă o cerere formulată de bolnavul internat și netransportabil cel mai târziu în preziua alegerilor, la birouri ale secțiile de votare. Vă prezentăm secțiile unde trebuie depuse cererile pentru urna mobilă formulate de bolnavii din spitalele timișorene.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a acuzat faptul că România încearcă să „anuleze” cultura rusă după ce la București a fost anulată difuzarea a două filme rusești, considerate de propagandă, relatează TASS, conform HotNews.ro.
Ştiri din Timiș
Chiar de pe gazonul Stadionului „Dan Păltinișanu”, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a ținut, vineri, să ofere lămuriri cu privire la noua arenă, o investiție foarte așteptată de către timișoreni. Nica a acuzat PSD-ul și pe liderul Alfred Simonis că se folosesc de acest proiect în scop electoral și chiar l-au întârziat doar pentru a-l putea anunța în timpului campaniei electorale pentru alegerile locale.
Utile
Cei de la Societatea de Transport Timișoara transmit că în această sâmbătă, circulația vaporașelor pe Bega va fi întreruptă din cauza unui eveniment.
Eveniment
O amenințare cu bombă într-un avion care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada (Egipt) i-a determinat pe piloți să aterizeze pe Aeroportul Internațional Timișoara, în noaptea de joi spre vineri. A fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Timiș. Alarma a fost însă una falsă.
Ştiri din Timiș
Weekend-ul care urmează îi va fi dedicat folclorului la Târgul de Paști din Piața Libertății. Pe lângă spectacole cu Ansamblul „Timișul” vor avea loc și manifestări pentru copii.