Seceta chinuie Romania: in unele regiuni n-a plouat cumsecade de doua-trei luni, agricultura are probleme, sunt localitati insetate, care aduc apa necesara de la kilometri distanta, fara apa nu se produce curent electric! "Prognozele meteo sunt optimiste, ne arata ca va incepe sa ploua in toata tara incepand din 8 octombrie", a anuntat luni ministrul mediului Laszlo Borbely.
2009 a fost un an foarte bun pentru producţia de struguri şi mere, dar a fost şi un an dezastruos pentru cereale. Motivul principal - seceta. Dacă vinul din acest an este unul foarte bun, porumbul şi grâul au fost în mare parte compromise.
ARAD - Aradul a primit avertizare cod galben pentru
inundaţii, pentru zonele din apropierea Crişului
Alb.
ORADEA - Fermierii se roagă să plouă.
„În condiţiile în care nu va ploua
în maximum 10-15 zile producţiile de
păioase vor fi diminuate cu 40-50%, iar culturile de
primăvară vor fi compromise în bună
măsură”, a precizat Florian Pavel,
coordonatorul activităţii Direcţiei pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR)
Bihor.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3