Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat vineri că administrația locală propune Inspectoratului Școlar Județean Timiș o amplă reorganizare a rețelei școlare. Mișcarea vine în contextul unor dezechilibre majore, după cum a explicat viceprimarul: existența unor școli în care copiii stau înghesuiți, clădiri imense aproape goale și programe educaționale depășite. UPDATE. ISJ Timiș, de acord cu reorganizarea rețelei școlare
Calculatoare recondiționate pentru școlile și ONG-urile din comunități vulnerabile. Se fac înscrieri
2.000 de calculatoare recondiționate vor ajunge în școli, organizații neguvernamentale și instituții sociale din comunități defavorizate. Inițiativa aparține Asociației Ateliere Fără Frontiere, care lansează a doua ediție din acest an a programului Dăm Click pe România.
Ştiri din Timiș
Pentru a comemora viețile pierdute în timpul Revoluției de acum 36 de ani, sute de persoane au participat marți, 16 decembrie, la Marșul Eroilor, organizat de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, propune publicului o nouă expoziție din cadrul programului „Sezon de Grafică la MNArT”, intitulată „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”.
Eveniment
Pompierii au intervenit, marți după-masă, pe strada Filaret Barbu din Lugoj, în urma unor scăpări de gaz. Mai multe persoane s-au autoevacuat, iar autoritățile evacuează clădirile din zonă pe o rază de 100 de metri. UPDATE 4. Alarma de gaze a fost ridicată
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 20 decembrie, comunitatea motocicliștilor din Timiș organizează a 20-a ediție a evenimentului „Moș Crăciun pe motocicletă”, o acțiune cu caracter umanitar desfășurată anual, care marchează apropierea sărbătorilor de iarnă.
Ştiri din Timiș
Duminică, 21 decembrie, începând cu ora 10, la BeYourself Studio din Timișoara (str. Independenței nr. 24), va avea loc o clasă specială de Pilates care combină grija pentru corp cu solidaritatea pentru o femeie diagnosticată cu cancer mamar.
Capitală Culturală
În perioada 19-21 decembrie, între orele 10 și 19, la Iulius Town Timișoara, va avea loc un târg caritabil de Crăciun dedicat sprijinirii copiilor care au nevoie de ajutor. Evenimentul se va desfășura în zona Auchan, vizavi de Primark.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat, în ședința de luni, lista primăriilor și a școlilor speciale care vor beneficia de 25 de microbuze școlare mai puțin poluante, printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).