Vineri se incheie cursurile pentru aproximativ trei milioane de elevi, insa pentru cei din anii terminali, respectiv clasa a VIII-a si a XII-a, a XIII-a, continua examenele nationale.
Zeci de copii, elevi din clasele I-IV ale Şcolii generale nr. 1 din Timişoara, au participat vineri la o excursie cu tramvaiul prin oraş. Cei 40 de micuţi au vizitat Prefectura Timiş, Bastionul Theresia, Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, plimbându-se prin urbe cu un tramvai vechi al RATT.
Înscrierile în clasa întâi s-au încheiat la începutul lunii mai. În Timişoara, la opt unităţi şcolare nu s-au completat toate locurile. Sunt, însă, şcoli cu surplus de cereri, în special în centrul oraşului. Părinţii nu mai trebuie să stea pe gânduri dacă nu şi-au înscris deja copilul în clasa întâi.
Asociaţia Academia de Lobby şi Advocacy Timişoara a lansat joi înscrierile pentru participarea la o serie de cursuri în domeniul lobby şi advocacy pentru doritorii din regiunea Vest. Pregătirea se desfăşoară în cadrul proiectului intitulat "Partener activ şi implicat".
Dansuri populare româneşti şi maghiare, majorete, piramidă sportivă, expoziţii, tradiţionala paradă a şcolii, ore de curs speciale, fără uşi închise, aşa se marcheză la Dumbrăviţa un eveniment care de mai bine de 10 ani se desfăşoară fără întrerupere: Ziua Porţilor Deschise.